RETINA

Retina este stratul fotosensibil aflat în profunzimea globului ocular, căptușindu-l pe interior în partea posterioară.
Prin sistemul optic al globului ocular, acesta creează o imagine bidimensională focalizată ce este transpusă într-un impuls electric neuronal ce traduce imaginea pentru a crea percepţia vizuală.
Din acest motiv, retina poate fi comparată cu filmul sau suportul digital dintr-un aparat de fotografiat.
Retina este alcătuită din mai multe straturi de neuroni interconectați prin sinapse.
Stratul neuronal al retinei se află în partea anterioară a retinei, și cuprinde trei straturi principale de celule (celulele fotosensibile, celulele bipolare și celulele ganglionare) ce pot fi impărțite, la rândul lor, în 10 straturi distincte, incluzând un strat exterior de celule epiteliale pigmentate.

Singurele celule neuronale care sunt sensibile la lumină sunt celulele fotoreceptoare, care sunt de două tipuri: conurile și bastonașele. Celulele cu bastonaș funcționează în principal în lumină slabă și oferă o imagine alb-negru, iar celulele cu con sunt responsabile de percepția culorii.

Un al treilea tip de fotoreceptor sunt celulele ganglionare fotosensibile, care sunt importante la adaptarea și răspunsul privind fluctuațiile intensității luminii.
Odată ce lumina ajunge la retină, se iniţiază o cascadă a unor reacţii chimice care se vor transforma în impulsurile nervoase ce vor traversa nervul optic și vor fi interpretate în cortexul vizual și lobul occipital.

Semnalele neuronale date de celulele cu con și bastonaș sunt supuse prelucrării de către alţi neuroni, a căror emergenţă are forma unor potenţiale de acţiune în celulele ganglionare retiniene ale căror axoni formează nervul optic.
Cum se vede retina prin oftalmoscop?
Retina are o grosime de aproximativ 0,5 mm și captușește globul ocular în partea posterioară. Nervul optic este alcătuit axonii celulelor ganglionare care ajung la nivelul creierului și este însoţit de vasele de sânge care se deschid în retină pentru a vasculariza straturile retinei.
Într-o secţiune radială a unei porţiuni a retinei se poate observa că celulele ganglionare (neuronii emergenţi ai retinei) se află la suprafaţa retinei cel mai apropiat de cristalin, iar celulele fotosensibile (conurile și bastonașele) se află în staturile cele mai profunde ale retinei, aproape de stratul epiteliului pigmentar și de coroidă. Prin urmare, lumina trebuie să traverseze toate straturile retinei până să ajungă la stratul celulelor fotosensibile.
Partea centrală a retinei conţine predominant celule cu con, iar zona periferică a retinei conţine celule cu bastonaș. În total, există aproximativ șapte milioane de celule cu con și o sută de milioane de celule cu bastonașe.

În centrul maculei se află o indentaţie a foveei unde celulele cu con sunt cel mai mici și dispuse într-un mozaic hexagonal, acest mod de așezare fiind cel mai eficient si oferind cea mai mare densitate a celulelor.
Ulterior, absorbţia fotonilor de către pigmentul fotoreceptorilor are loc prin transformarea lor într-un mesaj biochimic, și ulterior într-un mesaj electric ce stimulează succesiv toate celulele nervoase ale retinei. Informaţia primită de retină prin intermediul fotonilor și o anumită organizare preliminară a imaginii în mai multe forme de senzaţie sunt transmise creierului și prin intermediul celulelor ganglionare.
Afecţiuni degenerative ale retinei
● Retina umană posedă un aranjament delicat de neuroni, celule gliale și vase de sânge. În anumite afecţiuni ale ochilor, retina devine afectată sau compromisă, iar modificările degenerative care au loc, duc în cele din urmă la afectarea gravă a celulelor nervoase care transportă influxul de informaţie vizuală către creier.
Este, de asemenea, o afecţiune asociată procesului de îmbătrânire, unde presiunea din interiorul globului ocular devine crescută. Presiunea intraoculară crește deoarece structurile din camera anterioară a globului ochiului nu pot drena lichidul în mod corespunzător către celelalte structuri cu care comunică. În consecinţă, presiunea din corpul vitros crește și duce la compromiterea vaselor de sânge la locul de ieșire al nervului optic și eventual la afectarea axonilor celulelor ganglionare, până la distrugerea lor totală. Din acest motiv, tratamentul pentru reducerea presiunii intraoculare este esenţial în glaucom.
Este un efect secundar al diabetului care afectează retina și poate cauza orbire. Vase de sânge din globul ocular devin compromise, și ca mod de a compensa, vor apărea incontrolabil vase de neoformaţie. Tratamentul cu laser este cel mai folosit în prezent pentru stoparea proliferării vaselor sanguine și prevenirea scurgerii fluidelor în retină.
Este o afecţiune retiniană a ochiului ce apare odată cu înaintarea în vârstă, și este una din cauzele principale de orbire. Zona maculară și foveea devin compromise datorită degenerării epiteliului pigmentar din spatele retinei, acesta formând drusen (pete albe) și permiţând scurgerea fluidului în spatele foveei. Conurile foveei vor fi afectate, ceea ce duce la pierderea vederii centrale, și la pierderea capacităţii de a citi sau a distingerii detaliilor fine.
● Retinita pigmentară
Este o afecţiune ereditară a retinei, pentru care nu există nici un tratament în prezent. Acesta vine în multe forme și are la origine un număr mare de mutaţii genetice care sunt în prezent analizate. Majoritatea acestor mutaţii au ca și consecinţă afectarea celulelor fotoreceptoare.
Celulele cu bastonaș ale retinei periferice încep să sufere un proces degenerativ în stadiile incipiente ale bolii.

Pacienţii devin treptat afectaţi de orbire nocturnă, deoarece suprafeţe din ce în ce mai mari din retina periferică devin afectate (unde se află celulele cu bastonaș). În fazele avansate vederea pacienţilor este redusă la o privire ‘ca prin tunel’ întrucât numai foveea rămâne integră.

Caracteristica patologică este apariţia pigmentului negru în retina periferică și vasele de sânge subţiate la nivelul discului optic.