PRESIUNEA INTRAOCULARĂ

Presiunea intraoculară este de fapt presiunea exercitată de fluidul existent în globul ocular, ea fiind un element esenţial de evaluat la pacienţii ce prezintă risc de glaucom, metoda utlizată în timpul consultului oftalmologic fiind tonometria.
Presiunea intraoculară este măsurată în mm Hg, iar o presiune intraoculară normală se află într-un interval între 12-22 mm Hg, o presiune mai mare fiind considerată o creștere anormală.

Atunci când presiunea oculară prezintă valori mai mari decât cele normale iar pacientul nu prezintă semne de glaucom, acest lucru semnifică prezența hipertensiunii oculare, iar pacientul este clasificat ca fiind suspect de glaucom.

Aceasta susceptibilitate descrie și un alt context patologic în care se poate afla pacientul care, mai devreme sau mai târziu, il poate face vulnerabil pentru apariţia glaucomului. Ca de exemplu afectarea nervului optic sau un istoric familial pozitiv de glaucom.
Deși printre principalii factori de risc ce duc la glaucom se află presiunea intraoculară crescută, se întâmplă adesea ca și pacienții cu o presiune intraoculară în parametri normali să dezvolte această afecţiune.

De vreme ce nu există o valoare maximă a presiunii intraoculare la care putem determina cu exactitate riscul pentru dezvoltarea glaucomului, nu există nici o valoare inferioară pentru aceasta la care să fie eliminată total susceptibilitatea pentru glaucom, și cu toate că presiunea oculară singură nu duce la manifestarea bolii, este important ca odată determinate modificări ale valorilor să avem consulturi oftalmologice cu regularitate pentru a elimina riscul de instalare a glaucomului fără ca noi să știm.

Glaucomul este o afecţiune complexă cu o etimologie multifactorială având ca și manifestări caracteristice afectarea nervului optic și implicit a câmpului vizual.
Pierderea vederii secundară glaucomului este datorată unei presiuni intraoculare foarte crescute la care nervul optic începe să se deterioreze datorită compresiei mecanice, această deteriorare fiind ireversibilă. În fazele incipiente, vederea periferică se pierde treptat, evoluţia bolii poate fi graduală și lentă, iar simptomatologia poate fi insidioasă, astfel că pacientul nu o poate observa până la instalarea pierderii vederii.
Ce cauzează creșterea presiunii intraoculare?
Producţia excesivă de umoare apoasă.
Umoarea apoasă este o un fluid transparent secretat de corpul ciliar, o structură a globului ocular ce se află în spatele irisului. Umoarea apoasă este drenată prin pupilă și este acumulată în camera anterioară a globului ocular, care este de fapt spațiul dintre iris și cornee. Umoarea apoasă este drenată cu ajutorul reţelei trabeculare, iar dacă este secretată în exces de corpul ciliar, aceasta duce la hipertensiunea oculară.
Traumele oculare.
Un traumatism poate afecta echilibrul dintre secreția și drenarea umorii apoase, ceea ce poate duce la hipertensiune oculară. Câteodată acest lucru se poate manifesta și după luni sau ani de la producerea traumatismului, de aceea în timpul consultului oftalmologic este important de menționat dacă o traumă oculară a avut loc în trecut.
Drenarea inadecvată a umoarei apoase.
Dacă rata la care umoarea apoasă este drenată către celelalte structuri este prea lentă, tulburând echilibrul dintre secreţie și drenaj, acest lucru poate provoca hipertensiune oculară.
Diverse tipuri
de medicaţie.
În unele situații acestea pot avea efecte secundare, printre care și hipertensiunea oculară. Preparatele steroidiene care se dau în cazul astmului s-a demonstrat că pot crește riscul pentru hipertensiunea oculară, dar și picaturile de ochi ce se utilizează după intervenţiile LASIK.
Alţi factori.
De asemenea, vârsta, rasa, sau istoricul familial pot juca un rol important în ceea ce privește predispoziţia pentru hipertensiune oculară și glaucom.
Deși oricine poate dezvolta în timp aceasta afecţiune, exista grupuri mai expuse cum ar fi persoanele din rasa afro-americană sau cei trecuţi de vârsta de 40 de ani în special dacă există contextul unui istoric familial pozitiv de hipertensiune oculară, dar și cei care ai căror cornee prezintă o grosime centrală mai mică.
Odată cu trecerea timpului, în contextul unor afecţiuni oculare detectate la vârsta de 40-50 de ani, acestea pot înregistra o evoluţie, amplificând riscul pentru cataractă, degenerescenţă maculară sau glaucom. Pierderea vederii periferice este un semn timpuriu al instalării glaucomului, însă de multe ori acesta poate să nu aibă manifestări vizibile până la începerea pierderii vederii, de aceea atitudinea preventivă este extrem de importantă, iar consulturile oftalmologice regulate pot impiedica glaucomul să ajungă într-un punct ireversibil.
Pentru a preveni cataracta, dar și o mulţime de alte afecţiuni asociate vârstei alimentaţia are un rol important...
De aceea aportul de vitamina A și acizi grași omega 3 este esenţial dar și cel de antioxidanţi proveniţi dintr-o dietă bogată în fructe și legume, pentru a hrăni și proteja macula de efectele nocive ale stilului de viaţă dar și de consecinţele înaintării în vârstă.
Consulturile oftalmologice regulate devin din ce în ce mai importante odată cu înaintarea în vârstă, acestea venind nu numai din necesitatea de a ţine pasul cu modificările cu care ne confruntăm și a ne conforma cu o prescripţie pentru lentile cu alte dioptrii sau lentile de contact, dar și pentru a ne asigura că nu au apărut noi probleme de vedere sau că cele preexistente nu au scăpat de sub control. Este important de știut și menţionat în timpul consultului oftalmologic dacă există alte patologii existente pentru care este necesară medicaţie, ca de exemplu diabetul sau hipertensiunea arterială, acestea putând interfera și cu patologia oculară.