POFTIŢI LA CULORI

Vedem fructele dintr-un copac sau legumele dintr-o grădină și “ne plouă în gură”, prima tendinţă fiind să întindem mâna... Să culegem și să gustăm. Una dintre funcţiile culorilor e să placă! Iar alta e să ajute.
SĂ PLACĂ
SĂ AJUTE
Plantele au un sistem foarte inteligent de perpetuare a speciei, bazat pe atracţie. Ce atrag ele? Colaboratori -
insectele care fac posibilă polenizarea, animalele ierbivore care participă la “transportul” seminţelor și oamenii. Aceștia din urmă par să fi mers cel mai departe în relaţia de colaborare cu regnul vegetal, care face astăzi parte din vieţile noastre pe foarte multe planuri – alimentar, medical, artistic, social, cultural etc.
Pentru că plantele sunt nobile! Nu cer ajutorul celor din jur fără să dea ceva la schimb, deci nu este deloc de mirare că ochii poftesc la culori. Știu și ei foarte bine că acestea priesc, iar studiile tot demonstrează ideea. Dincolo ce glucoza (energia vieţii) produsă în timpul procesului de fotosinteză, pigmenţii plantelor se tot dovedesc (șiinţific) a fi direct implicaţi în sănătatea noastră – inclusiv în cea a aparatului vizual.
DAR CULORILE
NU SUNT CEEA CE PAR!
Spuneam într-un articol dedicat viziunii daltoniste asupra lumii că, desi este greu de crezut, culorile nu sunt ceea ce par. Avem tendinţa să asociem culorile obiectelor, să credem deci că ele sunt o proprietate a acestora, când, de fapt, culorile nu sunt altceva decât produsul razelor de lumină care “pică” pe tot ce ne înconjoară.
Percepţia noastră asupra culorilor depinde de mai multe detalii, fiecare fiind extrem de important:
1. Gama de lungimi de undă prezentă în lumina incidentă (lumina care se propagă prin primul mediu, până la suprafaţa de separare).
2. Lungimea de undă de lumină pe care obiectele o reflectă și o absorb.

3. Celulele receptoare din ochi, care detectează și reflectă lumina (conurile și bastonașele oziţionate la nivelul retinei).

4. Interpretarea semnalelor primite de creier de la acești receptori (prin nervul optic).
Lumina conţine un mix din toate lungimile de undă vizibile, iar un obiect le absoarbe pe câteva dintre ele, în funcţie de materialul din care este făcut. Deci, greșim atunci când credem că un obiect e roșu pentru că reflectă lumină roșie, când de fapt acesta reflectă mai puternic lungimile de undă de lumină din spectrul roșu. Așa ne păcălim și în cazul plantelor! Galbenul, portocaliul, roșul sau verdele ne păcălesc ochiul și ulterior creierul – când întregul proces de culoare este cu mult mai complex, fiind rezultatul colaborării dintre pigmenţii din celulele foto-receptoare și razele din spectrul de lumină.
PIGMENŢII PLANTELOR
Plantele produc o varietate uimitoare de molecule de pigment. Folosind lumina ca sursă de energie, acestea o obsorb pentru a-și controla creșterea dar și pentru a atrage animalele care polenizează florile sau care contribuie la propagarea seminţelor. Deci nu este de mirare că găsim în plante mult mai mulţi pigmenţi decât la animale.
Pigmenţii plantelor au funcţii biologice și fiziologice, deci tipologiile lor sunt variante. Sunt trei tipuri de pigmenţi produși de plante, iar producţia și retenţia lor determină culorile acestora: clorofila, carotenoizii și antocianina.
CLOROFILA
Toate plantele care se hrănesc prin fotosinteză au o melculă de pigment numit clorofilă. Frunzele sunt dotate din plin cu această moleculă pentru că este o component de bază al fotosintezei – procesul prin care plantele absorb energia solară pentru a converti apa și dioxidul de carbon în glucoză.

Aceasta este cu atât mai importantă cu cât (explică naturalistul Michael Ellis pentru publicaţia Bay Nature) “Fotosinteza (care adliteram înseamnă sinteza luminii – ‘lumina pusă la un loc’) este acel proces chimic elegant care a dus la apariţia vieţii acum aproximativ 4 miliarde de ani”.
GLUCOZA
Practic 6 molecule de apă (H2O) plus 6 molecule de dioxid de carbon (CO2) în prezenţa energiei luminoase produc 1 moleculă de glucoză (C6H12O6) și emit alte 6 molecule de oxiden (O2) – ca produs secundar.

Acea moleculă de gluzocă este energia vieţii. Animalele mănâncă plante, apoi respiră oxigen, care este folosit pentru a metaboliza zahărul, eliberând energia solară stocată în glucoză și eliminând dioxid de carbon ca produs secundar.
„Asta e viaţa”, explică același Michael Ellis.
Clorofila absoarbe majoritatea energiei provenite din spectrul violet-albastru și roșu-portocaliu, verdele fiind doar reflexia percepută de ochii noștri.
Deci frunzele verzi sunt verzi pentru așa le percepem noi. Un bulgăre arzător de hidrogen aflat la 150 de milioane de kilometric distanţă de noi (soarele) emite lumină de toate lungimile de undă. Aceste unde de lumină călătoresc pănă la Pământ, pătrund în atmosferă (de unde și culoarea cerului) și ajung pănă la “nivelul nostru”, unde sunt absorbite de substanţe chimice fotosintetice. Restul luminii neabsorbite este reflectată, apoi absorbită de pigmenţii din ochii noștri. Semnalul luminos absorbit este apoi simplificat, procesat, comparat și transmis diverselor zone ale creierului, pentru ca într-un final concluzia să ducă la faptul că frunzele sunt verzi, de exemplu. Sau roșii, așa cum se întâmplă în cazul celor bogate în antocianină.
ANTOCIANINA
Pigmentul roșu numit antocianină pare să protejeze frunzele de efectele nocive ale radiaţiilor din lumina solară, absorbind razele ultraviolete. Dar mai fac ceva în plus: odată cu antocianina sunt produse niște componente care emit semnale toxice ierbivorelor care, în căutarea hranei, ameninţă securitatea plantei.
Deci frunzele roșii primesc o mică protecţie împotriva razelor UV și transmit semnale de alarmă “mâncătorilor de frunze”, pierzând un pic din eficienţa fotosintetică, iar lucrurile par să funcţioneze așa pentru ele. Botaniștii s-au tot întrebat despre eficienţa verde versus roșu în ultimii 200 de ani, dar rezultatele studiilor efectuate nu sunt încă suficiente.
Antocianina este un alt pigment important, care nu este însă direct implicat în procesul de fotosinteză.
Pigmentul oferă plantelor tulpini, frunze, flori și chiar fructe roșii, albastre sau violet.
Acest pigment nu influenţează doar nuanţele alimentelor care ne fac cu ochiul, ci și proprietăţile terapeutice ale acestora, un bun exemplu fiind afinele, la care vă invităm să poftiţi cu încredere.
CAROTENOIZII
Dintre toţi pigmenţii plantelor - clorifilă, antocianină și carotenoizi, natura face ca ultimii din urmă să se regăsească și în ochii noștri, la nivelul retinei. În macula (pata) galbenă (lutea), există o mare concentraţie de luteină și zeaxantină – carotenoizi esenţiali pentru absorbţia luminii, dar și adevărate surse de antioxidanţi.

Din păcate, desi sănătatea retinei și calitatea vederii noastre depind de concentraţia lor, acești pigmenţi nu sunt produși de organism la nivelul ochiului, fiind sintetizaţi doar pe cale alimentară. Din fericire, fructele și legumele (galben-portocalii, chiar roșii atunci când concentraţiile de pigment sunt mari) și plante cu frunze verzi oferă cantităţi considerabile din acest pigment.
Acești pigmenţi-accesorii captează energia luminoasă neabsorbită de clorofilă.
Se cunosc 600 de astfel de pigmenţi, declinaţi în xantofile galbene și carotene roșii sau portocalii.
Energie și sănătate, asta ne oferă pigmenţii din plante. Iar dacă ochii poftesc, atunci trebuie să-i ascultăm. Deci poftiţi la luteină și poftiţi la antocianină! Pentru ca vederea să nu retrogradeze, să fie clară și ascuţită, ferită de efectele timpului în care a trăit fiecare clipă.
Surse foto: Flickr