POFTIŢI LA AFINE

În România, vara e frumoasă chiar și în luna lui Cuptor, doar avem atâţia munţi care ne așteaptă să ne răcorim la înălţimile lor... Iar munţii sunt atât de ospitalieri vara, încât ne și întămpină cu mici gustărele, servindu-ne cu fructe de pădure pe toate cărările.
Dintre toate, afinele sunt atât de benefice vederii, încât sunt recomandate consumului zilnic.
Dar unde le găsim în fiecare zi?
Vestea bună este că le găsim din iulie până în septembrie, aproape peste tot la munte, până la altitudini de 2000-2500 de metri, mai ales pe versanţii umbriţi și umezi, prin păduri de conifere, pe pajiști sau stâncării.
Vestea foarte bună este că pentru perioadele în care nu am profitat de restul veștilor bune enumerate până aici, ne putem baza pe aportul oferit de extractul natural din Difebiom Luteină.
CUM
CREȘTEM
AFINI
ACASĂ?
Vestea mai bună este că oamenii muncitori fac drumeţii special pentru a le culege și a le vinde la marginea drumului, sau le cresc pentru a le vinde apoi în piaţă. Deci chiar le găsim peste tot!
Dar vestea cea mai bună este că după ce le mâncăm o vară întreagă, toamna le putem planta pe balcon ori în grădină. Sau putem aștepta până în primăvară.
_______________
Oricând ar fi, cu puţină grijă, ne putem bucura de propria recoltă, atât la curte cât și la bloc.
PLANTARE
ÎNGRIJIRE
Un vas măricel, de până la 80 de litri este suficient. Micuţilor le place să se lăfăie.

Preferă un loc care să le permită expunerea la soare câteva ore bune pe zi, aproape full time (6 ore).

Le place apa (la munte au din plin), deci nici nu se pune problema să nu aibă aproape o sursă.

În cazul pământului, nu sunt atât de exigente, cel de flori fiind ideal, atâta vreme cât primesţe și un strat gros de pământ mai acid, cu un pH de până la 5,5.

Puţin rumeguș nu strică, mai ales dacă vrem să crească voinicește.

Imediat după plantare le priește o "ploaie" bună și o sesiune de coafor - nimic exagerat: tăierea "vârfurilor" le mulţumește (aproximativ un sfert din crenguţele deja formate).
Nici întreţinerea lor nu dă mari bătăi de cap.

Am spus că le place apa, dar rădăcinile lor nu sapă adânc în pământ. Deci este bine să nu primească multă deodată, pentru că umezeală susţinută la suprafaţă poate dăuna. Sunt cochete de fel, le place la coafor și după plantare.

Preferă să renunţe la crengile mai închise la culoare sau mai "grase". iar îngrășământ cer doar primăvara.

Le poţi servi din când în când cu o cafea - mai exact zaţul, aplicat direct pe sol. Le place taifasul, dar o dată pe lună le este suficient.

În rest, iubire, atenţie și cam tot ce poate "cere" viaţa pentru a se dezvolta.

Și puţină documentare - online, prin vecini, printre cunoscuţi, prin familie.
OCHII
POFTESC LA SĂNĂTATE
Adaptarea ochiului la întuneric (calitatea vederii nocturne), acuitatea vizuală, claritatea cristalinului, sănătatea celulelor retiniene și a vaselor capilare ale ochiului sunt doar câteva dintre beneficiile pe care specialiștii le-au demonstrat sau încă le mai studiază la afine, în cea mai mare parte graţie vitaminelor, mineralelor și mai ales a antocianinei din compoziţie. Acesta din urmă este pigmentul resposabil pentru nuanţa fructelor de culoare roșie închisă, albastră sau violet.
Un studiu publicat în "British Journal of Nutrition" în anul 2012 a decoperit că antocianina protejează celulele retinei împotriva stresului (foto)oxidativ – lumina și aerul contribuind la procesul de îmbătrânire celulară. Pe lângă acestea, și inflamaţiile par să fie la
fel de dăunătoare.
Dar un alt studiu publicat în același an în "Laboratory Investigation" a observat că extractul de antocianină protejează celulele retinei și împotriva inflamaţiilor. Inflamaţiile pot influenţa acea zonă a ochiului numită epiteliu pigmentar retinal, contribuind astfel la degenerescenţa maculară.
Considerate poate cele mai puternice surse alimentare de antioxidanţi, afinele participă la prevenţia sau ameliorarea cataractei (opacizarea cristalinului ca urmare a proceselor de oxidare) și la prevenţia sau încetinirea degenerescenţei maculare – ca urmare a aceluiași proces de îmbătrânire celulară (și depigmentare a maculei).
Printre acești antioxidanţi, afinele conţin nutrienţi esenţiali pentru sănătatea ochilor: vitaminele
C și A, Zinc.
Vitamina A contribuie la combaterea inflamaţiilor și poate fi chiar utilă în tratamentul sindromului ochilor uscaţi.

Vitamina C ajută la reducerea presiunii oculare (scăzând șansele de dezvoltare a glaucomului). De asemenea contribuie la menţinerea unui ţesut conjunctiv sănătos.

Zincul este un mineral esenţial pentru sănătatea ochilor, ajutând ochiul să se adapteze la întuneric și să absoarbă / sintetizeze alţi nutrienţi, precum Vitamina A.
Surse foto: Flickr (via exotrator, Scott Sherrill-Mix, MartynaJara)