NERVUL OPTIC

Nervul optic este compus din multiple fibre nervoase care au rolul de a transporta imaginea formată pe retină către creier.
Atunci când impulsurile luminoase ajung la retină, fotoreceptorii (celulele sensibile la lumină) primesc și transmit această informație altor celule specializate, care de altfel sunt și ultimele celule din lanţ, numite celulele ganglionare retiniene.
Aceste celule aparţin retinei, însă "cablurile" lor de ieșire sau "fibrele" cu care se continuă se numesc axoni și formează capul nervului optic ce pornește din spatele globului ocular și se continuă la nivelul creierului.
Prin urmare, celulele ganglionare retiniene joacă un rol esenţial ca suport emergent al informaţiei vizuale ce ajunge să fie interpretată în creier.
Când ochii sunt examinați, nervul optic poate fi vizualizat cu ajutorul unor lentile speciale, axonii acestuia fiind grupaţi și inseraţi în partea posterioară a globului ocular aceștia formând discul optic ce poate fi observat alături de vasele de sânge corespunzătoare.
Glaucomul este una dintre cele mai întâlnite afecţiuni care afectează nervul optic.

Este, în general, cauzat de o presiune intraoculară crescută sau o presiune crescută în fluidul ce se află în interiorul globului ocular. Această presiune comprimă nervul optic și determină distrugerea celulelor ducând la atrofia nervului optic.
În degenerarea nervului optic asociat glaucomului, discul optic prezintă modificări caracteristice glaucomului, cum ar fi excavaţia glaucomatoasă. Nervul optic normal are o margine de țesut de jur împrejurul său la ieșirea din globul ocular, la examinarea lui fiind observate conturul și culoarea sa, eventualele modificări patologice oferind informaţii despre progresia bolii glaucomatoase.
Excavaţia glaucomatoasă este rezultatul schimbărilor pe care le suferă nervul optic odată cu degenerarea sa, existând o micșorare a suprafeţei de contact între nervul optic și retină, dislocarea vaselor retiniene și hemoragii retiniene.
Subţierea marginilor de țesut din jurul nervului optic duc la afectarea discului optic, acest lucru cauzând deficiențele tipice ale câmpului vizual pe care le observă pacienţii cu glaucom. Atunci când excavaţia glaucomatoasă este foarte severă (atunci când afectează cea mai mare parte a marginii discului optic) această situație duce la pierderea vederii centrale putând ulterior progresa către orbire în stadiile avansate ale glaucomului.
Degenerarea nervului optic
Factorul principal care cauzează acest lucru este presiunea intraoculară crescută, cu toate acestea, este posibilă prezența acesteia fără să apară modificări și degenerarea nervului optic (este indicată totuși monitorizarea lui pentru eventuale modificări).
În același timp, este posibil și ca o presiune intraoculară normală să ducă la o degenerare semnificativă a nervului optic.

În unele cazuri de glaucom, deteriorarea nervului optic este de origine mecanică la locul unde nervul optic este inserat în spatele globului ocular. Acest lucru se datorează faptului că axonii nervului optic părăsesc ochiul trecând printr-o structură numită lamina cribrosa ce este asemănătoare unui pasaj perforat ce permite trecerea fasciculelor axonale, acolo având loc leziunile inițiale pe care le suferă nervul optic.

Un alt factor care contribuie la apariţia glaucomului poate fi fluxul de sânge către nervul optic, în special în cazul glaucomului cu tensiune intraoculară normală, modificările fluxului sanguin la nivelul nervului optic putând juca un rol important în procesul degenerativ al acestuia
Tratamentele curente pentru procesele degenerative cauzate de glaucom au ca scop principal micșorarea presiunii intraoculare.
Acest lucru se realizează prin administrarea tratamentelor cu picături de ochi, chirurgie cu laser sau chirurgie clasică.
În vreme ce scăderea presiunii intraoculare s-a demonstrat că încetinește pierderea câmpului vizual, realitatea este că unii pacienţi ale căror presiuni intraoculare au fost ameliorate încă mai arată semne de progres ale glaucomului, prin urmare, în prezent se acordă mai multă atenţie dezvoltării unor tratamente noi care încetinesc sau opresc degenerarea nervului optic și unul din ele privește chiar neuroprotecţia.

O astfel de intervenţie terapeutică are scopul de a interfera cu mecanismele moleculare care cauzează leziunile neuronale, acţionând asupra altor factori decât cei care influenţează presiunea intraoculară, scopul final fiind acela de a asigura supravieţuirea celulelor retinale.

Procesele patologice care provoacă degenerarea neuronală în glaucom au fost punctul central al cercetărilor extinse la nivel mondial. Prin observarea complexităţii acestor mecanisme au fost identificate numeroase substanţe care au potențialul de a stopa procesele neurodegenerative induse de glaucom. Cu toate acestea, de la apariţia conceptului de neuroprotecţie, au fost testate numeroase substanţe, având o rată de succes scăzută în implementarea lor în tratamentul pacienților cu glaucom.