MIȘCĂRILE OCHILOR

Deși procesul mișcărilor oculare a tot fost studiat de-a lungul timpului, de abia în ultimele decenii aprofundarea lui a dus la descoperiri legate de anumite procese fiziologice care au loc în timpul anumitor activităţi precum cititul, identificarea vizuală și percepţia mediului înconjurător.
Mișcările oculare cuprind mișcările voluntare și involuntare ale ochilor care ne ajută să fixăm și să urmărim diverși stimuli vizuali, acestea fiind una dintre metodele principale prin care absorbim și procesăm informaţiile din mediul înconjurător.
Ochiul este organul analizator vizual ce utilizează un sistem de 6 mușchi, aceștia având un rol esenţial în îndreptarea ambilor ochi cu suficientă acurateţe astfel încât obiectul vizionat să fie în concordanţă cu cele două retine pentru a evita dublarea vederii.
Spre deosebire de alte mișcări ale corpului, mișcările oculare diferă prin faptul că ochii nu sunt fixaţi de nimic, fiind ţinuţi în orbită de cei 6 mușchi extraoculari. Aceștia exercită mișcări pe globul ocular având rolul de a crea un cuplu de torsiune ce întoarce globul ocular în direcţia privirii.
Primatele și multe alte vertebrate utilizează trei tipuri de mișcări oculare voluntare statice pentru a urmări diferite puncte de interes, aceste mișcări fiind generate într-o regiune corticală a lobului frontal.
Acestea pot fi clasificate în funcţie de implicarea unui singur ochi sau a ambilor ochi.
Mișcările ce implică un singur ochi sunt mișcările de ducţiune, cele care implică ambii ochi se numesc mișcări de versiune și au rolul de a mișca ochii în aceeași direcţie în mod sincronizat și simetric.

Vergenţele sunt mișcări ce implică ambii ochi aceștia mișcându-se în direcţii opuse. Au rolul de a realiza și a menţine vederea binoculară.
Când privim un obiect, ochii se rotesc în jurul unei axe verticale iar ca proiecţia imaginii să fie în centrul retinei pentru ambii ochi se utilizează mișcarea de vergenţă.
Pentru a examina un obiect de aproape, ochii trebuie să se rotească unul către celălalt (convergenţă) iar pentru a privi un obiect îndepărtat, se rotesc în sens opus (divergenţă).
Retina este constituită dintr-un ţesut specializat ce conţine fotoreceptori sensibili la lumina transformată în semnale electrochimice care traversează nervul optic și ajung la creier pentru a fi interpretate în cortexul vizual.
Pe lângă acestea, mai există și alte tipuri de mișcări ale ochilor și anume mișcările dinamice, și anume sacadele, microsacadele, reflexul vestibulo-ocular și mișcarea de urmărire lentă.
Sacadele
Sunt mișcările spontane, rapide și în aceeași direcţie ale ochilor și sunt controlate de lobul frontal al creierului.
Deoarece un obiect, o scenă sau o mișcare nu sunt privite întotdeauna dintr-un punct fix, oamenii fiind și ei într-o continuă mișcare, acest lucru obligă și ochii să se miște în același timp, localizând punctele de interes ale unei scene și construind o hartă mentală corespunzătoare scenei respective.
Rolul sacadelor este și acela de a mări rezoluţia vizuală a unei scene.
Cu ajutorul foveei (partea centrală a retinei) imaginea privită este descompusă, iar prin mișcarea permanentă a ochilor (sacadele), părţi mai mici ale imaginii pot fi văzute la o rezoluţie mai mare, utilizând astfel mai eficient resursele corpului.
De asemenea, durata unei sacade va depinde și de amplitudinea ei, adică de distanţa unghiulară de care are nevoie ochiul pentru a se deplasa în timpul mișcării sale.
Ochiul uman este într-o stare continuă de vibraţie, având o rată de 60 de oscilaţii pe secundă, acestea fiind microsacadele, adică mișcări foarte mici, imperceptibile în circumstanţe normale. Ele au rolul de a reînnoi imaginea expusă pe celulele cu con și bastonaș, în lipsa lor vederea fiind întreruptă datorită faptului că atât conurile cât și bastonașele sunt sensibile la lumină și răspund numai la schimbarea luminozităţii.
Reflexul vestibulo-ocular
Mișcare reflexă a ochiului; are rolul de a stabiliza imaginea pe retină în timpul mișcării capului, prin executarea unei mișcări de sens opus a ochiului, fiind astfel păstrată imaginea în centrul câmpului vizual.
Fiind permanent prezente mici mișcări ale capului, reflexul vestibulo-ocular are un rol foarte important de stabilizare a imaginii, acesta nefiind dependent de elementele privite în acel moment și fiind prezent chiar și în întuneric total sau atunci când ochii sunt închiși.
Mișcarea de urmărire lentă
Reprezintă capacitatea ochiului de urmări un obiect în mișcare foarte lentă, aceasta fiind diferită de cazul reflexului vestibulo-ocular, el fiind prezent doar în cazul mișcării capului.
Majoritatea oamenilor nu pot face mișcarea de urmărire lentă în lipsa unui stimul vizual, iar în funcţie de viteza sa de deplasare pot fi necesare sau nu sacadele.
Mișcarea de urmărire lentă este și asimetrică, majoritatea oamenilor și primatelor executând mai ușor mișcarea pe orizontală decât pe verticală, dar și mai ușor în jos decât în sus, modulaţiile acestei mișcări fiind strict dependente de cele ale stimulului vizual.
Mișcările ochiului în timpul cititului
În timpul cititului, spre deosebire de alte activităţi, sunt utilizate spaţiile dintre simboluri și nu unghiul vizual.
Dacă mărimea simbolurilor este menţinută constantă iar distanţa de citit variază (în așa fel încât există mai multe sau mai puţine simboluri pe gradul de unghi vizual), viteza cu care se mișcă ochii este determinată de spaţiile dintre simboluri și nu de unghiul vizual.

O altă caracteristică importantă a mișcării ochilor în timpul cititului este aceea că în proporţie de 10-15% din timp, cititorul își mișcă ochii într-o mișcare de regresie, revizuind textul care tocmai a fost parcurs, aceste mișcări fiind dependente de dificultatea textului.
Așa cum este de așteptat, în timpul parcurgerii unui text sunt efectuate sacade și fixaţii, durata și intervalul dintre ele fiind determinate de dificultatea textului parcurs. Pe măsură ce textul devine mai greu de parcurs, numărul sacadelor scade, durata fixaţiilor crește iar regresiile sunt din ce în ce mai multe.
Urmărirea unei scene
Mișcările efectuate de ochi în timpul privirii unei scene sau a unui peisaj au rolul de a facilita percepţia și interpretarea informaţiilor prezentate.
O serie de factori pot influenţa tipul mișcărilor utilizate, ca de exemplu intenţia și cunoștinţele pe care le are privitorul cu privire la ceea ce i se prezintă sau trebuie să observe, dar și proprietăţile imaginii privite.

În mod obișnuit, în timpul privirii și observării unei imagini, privitorul va avea durate scurte de fixaţie în diverse puncte de interes și amplitudini lungi ale sacadelor, în special în perioada precoce a privirii obiectului de interes.
S-a observat, de asemenea o variaţie a acestor mișcări în funcţie de nivelul dezvoltării cognitive și implicit al vârstei, duratele de fixaţie fiind mai scurte în timpul privirii unui punct iar amplitudinea sacadelor mai crescută.
Deci sănătatea mușchilor oculari este importantă pentru noi...
Iar sursele de betacaroten și de luteină sunt importante pentru ei...
Așa că poftiţi cât mai mult la morcovi și legume cu frunze verzi (în special spanac), broccoli și alte surse de pigmenţi naturali antioxidanţi în nuanţe de roșu/portocaliu/galben care protejează ţeusutul celular – atât celulele fotoreceptoare ale retinei având de beneficiat de pe urma acţiunii lor, cât și ţesutul muscular.