LENTILA OCHIULUI (CRISTALINUL)

Cristalinul sau lentila ochiului este o structură biconvexă intraoculară care împreună cu corneea alcătuiește un sistem optic ce are rolul de a transmite lumina către retină cu o dispersie cât mai mică.
Cristalinul este transparent, cu un aspect mai aplatizat pe suprafaţa sa anterioară decât pe cea posterioară și este fixat cu ajutorul unui ligament suspensor.
Suprafaţa sa anterioară vine în contact cu umoarea apoasă iar cea posterioară cu corpul vitros, el fiind acoperit în totalitate de o capsulă gelatinoasă în care se află suprapuse celule fibroase transparente ce ii dau aspectul de lentilă.

Aceste celule alungite din structura cristalinului, deși nu fac parte dintr-un ţesut vascularizat, își obţin nutrienţii prin intermediul sistemului de fluide al globului ocular, în special umoarea apoasă, care acoperă suprafaţa sa anterioară, produșii de excreţie ai acestor celule fiind eliminaţi prin același sistem.
Forma cristalinului este constant modificată de către mușchiul ciliar ce îl înconjoară.
Acesta se contractă sau se relaxează, permiţând cristalinului sa focalizeze lumina și să obţină o imagine clară la distanţe variabile, modificând în același timp și puterea dioptrică.
Proprietatea cristalinului de a-și modifica forma și a adapta ochiul pentru a privi la distanţă sau în apropiere se numește acomodare.
Aceasta poate descrește odată cu înaintarea în vârstă, ea fiind cauza principală a presbiopiei.
De asemenea, înceţoșarea sau opacifierea cristalinului poate apărea odată cu vârsta, acest lucru semnalând existenţa cataractei, una din principalele cauze ale cecităţii la persoanele în vârstă.
Atunci când se dezvoltă cataracta, aranjamentul structurilor proteice
din cristalin este perturbat, acest lucru afectând claritatea sa și, implicit, felul în care lumina este focalizată pe retină.
Vederea înceţoșată cauzată de cataractă nu poate fi corectată cu ochelari sau lentile de contact, iar absenţa tratamentului accentuează simptomele, ducând în cele din urmă la pierderea vederii în ochiul afectat
De cele mai multe ori, cataracta este asociată cu înaintarea în vârstă, însă anumiţi factori de risc pot crea predispoziţie pentru apariţia ei - expunerea neprotejată la radiaţii UV (de la soare sau alte surse) este asociată cu dezvoltarea cataractei, de asemenea, fumatul, anumite medicamente și afecţiuni cronice precum diabetul sau hipertensiunea arterială predispun riscului pentru cataractă.
Cauza precisă pentru care structura celulară a cristalinului este alterată odată cu înaintarea în vârstă nu a fost determinată în totalitate, dar...
Printre factorii de risc se mai numără: utilizarea prelungită de corticosteroizi, unele medicamente pentru reducerea nivelurilor colesterolului, antecedente medicale precum traumatismele, inflamaţiile ochiului sau intervenţiile chirurgicale, consumul semnificativ de alcool, miopia severă și alte antecedente heredocolaterale.
Anumite tipuri de cataractă au ca și cauză traumatisme fizice ale ochiului, și pot apărea la orice vârstă, dar și cataracta congenitală, care poate fi prezentă încă de la naștere.
Una din teoriile privind dezvoltarea cataractei privește mecanismul stresulului oxidativ și al impactului pe care îl are acesta asupra integrităţii cristalinului. Această ipoteză este confirmată studiile în domeniul nutriţiei care au confirmat faptul că o alimentaţie bogată în fructe și legume, mai precis în antioxidanţii din conţinutul acestora, contribuie la prevenţia anumitor tipuri de cataractă.
Chiar dacă simptomele cataractei nu-și fac simţită prezenţa și nu există modificări evidente în calitatea vederii, anumite simptome pot avea o evoluţie foarte lentă și graduală, în timp ce altele pot avea o evoluţie rapidă, în funcţie de tipul de cataractă prezent.
Persoanele afectate de semnele timpurii ale cataractei compară vederea înceţoșată cu privitul printr-un geam aburit.
Alte simptome ale cataractei includ:
• vedere din ce în ce mai scăzută și diminuarea intensităţii culorilor

• dificultatea de a vedea în condiţii de lumină redusă

• sensibilitate la lumină
• halouri în jurul surselor de lumină
• vedere dublă în ochiul afectat
În cele mai multe cazuri, semnele timpurii ale cataractei pot fi descoperite la o consultaţie oftalmologică chiar înainte de apariţia unor simptome propriu-zise.

De asemenea, odată cu apariţia cataractei, pot fi necesare schimbări repetate de prescripiţii pentru modificarea ochelari sau a lentilelor de contact, până ca vederea să ajungă să fie afectată.

Cu toate acestea, chiar și schimbarea repetată a ochelarilor sau a lentilelor de contact nu va opri evoluţia cataractei, tratamentul pentru recăpătarea vederii fiind intervenţia chirurgicală.
Operaţia pentru cataractă este una dintre cele mai practicate intervenţii chirurgicale oftalmologice, în timpul acesteia cristalinul opacifiat fiind îndepărtat și înlocuit cu o lentila intraoculară.
Consultaţiile oftalmologice periodice sunt foarte importante pentru a diagnostica din timp cataracta și pentru a monitoriza schimbările pe care aceasta le (tot) aduce (chiar şi pe nesimţite).
Cu toate că există controverse semnificative legate de posibilitatea prevenirii cataractei, un număr de studii au relevat faptul că anumiţi nutrienţi pot reduce predispoziţia pentru a o dezvolta.
Într-un studiu extins pe o perioadă de 10 ani s-a descoperit faptul că un aport crescut de vitamina E în alimentaţie precum și de carotenoizi precum antioxidanţi, a fost asociat cu o scădere a riscului de a dezvolta cataracta.
Surse de vitamina E includ seminţele de floarea soarelui, migdalele și spanacul, iar pentru luteină
și zeaxantină cele mai bogate surse rămân legumele cu frunze verzi.
De asemenea aportul de vitamine cu efect antioxidant precum vitamina C și alimentele bogate în acizi grași omega-3 pot reduce semnificativ riscul de a dezvolta cataracta.
Nu în ultimul rând, protecţia permanentă a ochilor cu ochelari ce blochează în totalitate razele UV reduce riscul de cataractă, dar și pe cel de deteriorare permanentă a retinei.