IARNA PRIN OCHII NOȘTRI

În general, iarna avem grijă să nu răcim. Dar în timp ce ochii noștri se bucură de frumuseţea imaculată (până la un moment dat) a iernii, este datoria noastră să ne preocupăm de sănătatea lor, care este atât influenţabilă în faţa condiţiilor de climă.
Iarna vine la pachet cu mai multe contexte care pun vederea la încercare:
1.
Zăpada și lumina puternică pe care aceasta o reflectă în zilelele cu soare
Este foarte bine să purtăm ochelari de soare iarna. Ochii noștri au nevoie de protecţie UVA și UVB, mai ales în contextul în care zăpada devine deranjant de strălucitoare sub lumina soarelui – reflexiile traumatizând pe termen scurt retina (care în timp se resimte).
2.
Radiaţiile din lumina solară, de care norii nu ne feresc nici în cele mai întunecate zile
Plafonul de nori gri nu ne protejează ochii împotriva razelor UVA și UVB. Oricât de ciudat pare, ochelarii de soare sunt deosebit de utili iarna – pentru toate persoanele care se deplasează prin oraș. Iar pentru amatorii de sporturi de iarnă vorbim deja despre ochelari de protecţie.
3.
Vântul, ninsorile și frigul irită ochii. Ochelarii de soare și de protecţie funcţionează ca un “parbriz”
Vântul evaporă lacrimile, lăsând suprafaţa ochiului deshidrată și incapabilă să se cureţe de impurităţile aduse tot de vânt. Frigul ne stoarce lacrimile, parcă, lăsând și el ochii uscaţi. Ochelarii de soare sau de protecţie (pentru cei care sunt pe părtie) nu lasă vântul să-și de facă de cap, blocându-i accesul și impactul negativ.
4.
Zilele scurte presupun utilizarea îndelungată a luminii artificiale – care obosește ochii
Nu toţi se preocupă de condiţiile de iluminare din birourile în care lucrează sau din propriile case, dar adevărul este că mulţi resimt impactul obositor al luminii artificiale. Alegerea becurilor și a tipurilor de lumină din spaţiile închise este un subiect important pentru sănătatea ochilor noștri (și va primi un articol în curând, aici, pe blog).
5.
Frigul ne ţine în interior - acolo unde ecranele și monitoarele ne tentează să le privim ore întregi
Mulţi lucrează la calculator și mai mulţi se “relaxează” (petrec timpul liber) la calculator. Nimic rău în asta, atâta vreme cât suntem conștienţi de faptul că pentru ochii noștri, expunerea prelungită la monitoare nu este naturală, forţându-i să se acomodeze în continuu contextului. La monitor, ochii se simt uscaţi (clipim mai rar), obosiţi (spasmul ocular provocat de permanenta nevoie de focalizare a tuturor pixelilor) etc.
6.
Caloriferele, aparatele de aer condiţionat, sobele, radiatoarele – majoritatea usucă aerul din casele noastre
Ochii noștri încep să resimtă impactul aerului uscat - corneea (suprafaţa ochiului) se deshidratează (lacrimile se evaporă și nu mai apucă să-și facă treaba până la capăt), devenind ușor iritabilă. Mai afectaţi de acest detaliu sunt cei care deja se confruntă cu simptomatologia ochilor uscaţi – situaţia lor fiind agravată.
Este important să cunoștem acești factori de risc, pentru a reduce din impactul pe care îl au asupra sănătăţii ochilor noștri – atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.
Protecţie
de moment
Protecţie
pe termen lung
Primii la care trebuie să ne gândim sunt ochelarii de soare (sau, după caz, de protecţie). Este important să înţelegem că ochelarii de soare sunt o necesitate pe toată perioada anului și este la fel de important să știm să alegem perechea potrivită contextelor și nevoilor personale.

În cazul amatorilor de sporturi de iarnă, ochelari de schi (sau de protecţie) sunt absolut indispensabili – ca filtru UVA/UVB și ca un veritabil “parbriz” care ţine departe de ochii noștri vântul, zăpada sau gheaţa și restul impurităţilor purtate de vânt.
Alimentaţia este principala sursă de sănătate pentru ochii noștri. Așa cum ne hrănim organismul pentru a fi sănătoși și în formă bună, tot așa trebuie să ne hrănim și vederea – de bază fiind antioxidanţii proveniţi din vitamine, minerale, extracte naturale și, cel mai important, din pigmenţi – luteina și zeaxantina absorbite la nivelul retinei și esenţiale pentru sănătatea ochilor.

Iar suplimentarea alimentară cu aceste surse de antioxidanţi este o a doua pază bună care trece primejdia rea.
În concluzie, ochii sunt ca noi - le place iarna atâta vreme cât aceasta nu-i chinuie. Iubesc peisajele înzăpezite, oamenii de zăpadă, ninsoarea și tot ce le aduce iarna în vedere. Dar nu le place frigul, nu se dau în vânt după vremea capricioasă și au nevoile lor specifice în acest sezon.