EXPRESIILE OCHILOR ÎN LIMBA ROMÂNĂ

La mulţi ani, limbă română! E 31 august, e ziua ta! Să ne înflorești cu expresii noi, așa cum ai făcut-o până acum! Și să acorzi în continuare aceeași importanţă ochilor noștri – în toate viitoarele născociri proprii sau adaptări reușite.
Ne vedem visurile cu ochii, luăm pe cineva la ochi, uneori privim cu ochi de piatră, alteori facem ochi dulci, ne ferim de ochii lumii sau dormim doar un ochi…
Expresiile ochilor noștri nu sunt doar non-verbale. Limba română a născocit și a adaptat destul expresii despre și cu ajutorul ochilor noștri.

Tocmai de aceea, de ziua ei discutăm și alegem expresiile care ne plac cel mai mult sau pe care le folosim cel mai des.
“Mi-a rămas pe retină”
Ne rămân atâtea imgini pe retină… Locuri, momente, oameni… Ca niște poze pe care le-am salvat pe hard-ul personal, nu pe vreun memory stick… Și folosim această expresie pentru a sublinia cât de bine am memorat fiecare detaliu dintr-un astfel de cadru.
Explicaţia acestei sintagme o aflăm chiar din definiţia simplă a vederii.
Ochiul are funcţia de a capta toate imaginile din jurul nostru, făcând pupila să se contracte sau să se dilate în funcţie de cât de multă lumină ne intră în ochi prin cornee.
În continuare, lumina traversează cristalinul, care are funcţia de lentilă biconvexă, se duce mai apoi către umoarea sticloasă, capătul de linie în traseul luminii fiind retina -
unde este proiectată imaginea percepută. Numai că imaginea este răsturnată şi mai mică, ea fiind mai apoi transformată în impulsuri nervoase ce sunt trimise către creier. Aşadar, expresia este aproape de realitate, iar noi zicem să ne bucurăm de acest lucru, ca să nu avem o lume cu sus ul în jos în amintirile noastre!
"Îl am în ochi"
Nu un fir de praf, ci un lucru pe care l-ai pierdut. În capul nostru se formează ultima imagine înmagazinată a acelui obiect, încercând să ne amintim ce-am făcut cu el.
Concentrându-ne atât de mult pe acea amintire, începem să o trăim un pic şi ne înşelăm singuri simţurile, având impresia că abia ce am trăit acel lucru, adică abia ce l-am văzut. Din nou, creierul se joacă cu noi.
Expresia se referă la cât de proaspătă este de fapt imaginea acelui lucru în percepţia noastră.

Destul de simplă explicaţia, mai greu este când pierzi un elefant!
“Cu ochii cât cepele”
Am fost adesea surprinși făcând ochii cât cepele și a fost ori de uimire, ori de spaimă… Când facem ochii mari vedem mai multe. Observăm mai bine. Suntem mai atenţi…
Ori exact asta trebuie să facem când ne găsim într-o situaţie care poate declanșa reacţia de luptă sau fugă (“fight or flight response”) sau de îngheţ: să fim atenţi, să vedem cât mai bine pericolul, să înţelegem – pentru a putea acţiona cât mai… “conservator” (instictul de autoconservare intrând automat în acţiune).
Iar când nu facem ochii chiar cât cepele de uimire, tot îi bulbucăm…
Este o reacţie involuntară transmisă de către creier atunci când avem impresia că ochii ne înşală!
“Cu ochii în patru” și
“Cu geana pe tine”
Cine nu ar vrea patru ochi că să poate vedea tot? Sunt de invidiat soacrele care au ochi şi la spate! Sunt atât de atente şi cu urechile ciulite, analizează atât de minuţios tot ce se petrece în jurul lor încât ne dau impresia că au patru ochi.
O altă explicaţie, din rândul inginerilor şi nu al paranoicilor, că în prima explicaţie, ar fi împărţirea imaginii în patru diviziuni, cu presupunerea prin absurd că am avea patru retine, pe care se transpune fiecare diviziune a imaginii, fapt care ne-ar da şansa să captăm mult mai multe detalii şi astfel să nu ne scape nimic din vedere!
"Am pus ochii pe..."
Această sintagmă se referă la atenţia pe care o dăm lucrurilor de care suntem interesaţi , în aşteptarea momentului oportun de a face o acţiune.
Când “punem ochii pe” ceva sau cineva, mintea îi urmează. E ca și cum ni "s-ar pune pata"… De exemplu, când ochiul focalizează un articol vestimentar, creierul va “focaliza” un obiectiv clar: achiziţionarea lui.
“Fug ochii…”
…După atracţii! Aceasta fiind cea mai întrebuinţată asociere cu fugitul ochilor. Însă acest fenomen îl putem explica mai bine într-un parc de distracţii.
Gândiţi-vă ce se întâmplă mai exact când vedeţi atâtea culori şi luminiţe, atâta agitaţie şi când auziţi atâtea zgomote şi cum parcă toate mirosurile de bunătăţi va trag de nas. În această situaţie, nu ochii sunt cei care vă joacă feste, ci creierul. Sunt atât de mulţi stimuli în jurul vostru încât nu ştiţi unde să vă uitaţi.
Ei bine, Domnul Creier este bombardat de sute de informaţii în doar câteva secunde, în tot acest scurt timp el încercând să formeze o imagine de ansamblu în mintea voastră, încât ochii nu se pot concentra pe un singurul lucru, în atenţia lor efectivă venind acel lucru care este mai strălucitor (mai multă lumină) sau cu o dinamică mai iute
(mai multe ipostaze "pe retină").
Am menţionat mai sus şi auzul, deoarece în crearea unei situaţii, să spunem, în mintea noastră trebuie să fie prezent şi sunetul de fundal şi chiar şi mirosul de ambient, iar ochii se îndreaptă în direcţia stimulului cel mai puternic.
“Se scurg ochii”
Mai exact lacrimile. Atunci când îndrăgim un lucru foarte tare, nu ne putem lua ochii de la el şi îl ţintuim cu privirea! Vrem să captăm fiecare detaliu şi, fără să ne dăm seama, clipim mai rar…
La contactul prelungit cu aerul, pelicula lacrimală se evaporă prematur, lăsând corneea uscată și ușor iritabilă. Canalele lacrimale ale ochiului vin în ajutor şi curăţă zona de impurităţile adunate, lubrifiind ochiul.
" Iubim ca pe lumina ochilor”
O garanţie a… nemărginutului! Aşa cum spuneam în prima explicaţie, lumina face totul în procesul vederii.
Dacă nu am avea lumina, nu am putea distinge lucrurile din jurul nostru, fapt care de altfel explică de ce nu vedem în întuneric. Lumina este că o călăuză pentru conturul tuturor lucrurilor din jurul nostru ce sunt transportate către retină, iar mai apoi către creier.
“A închis ochii”
…Sau s-a uitat în altă parte… A “trecut cu vederea” micile greşeli ale cuiva. “Am închis ochii şi m-am făcut că nu am văzut”. Gândiţi-vă că ochii noştri, în principal retina, pot fi comparaţi cu o scenă, pe care se derulează imaginile ce le vedem toată ziua.
Ca orice actori, ochii noştri au nevoie de o pauză, pentru a se revigora (pentru a se umezi mai exact)... Ei bine, că să nu vedem în culise, se trage cortina – pleoapele. Fapt care împiedică lumina să fie captată de ochi...
Iar acest material ar putea continua la nesfârșit, atât de bogată este limba română în expresii “ochioase”… Așa că astăzi vă lansăm o provocare: încercercaţi să folosiţi cât mai mult expresii în care ochii sunt prezenţi! Distracţie plăcută!