DEZLIPIREA DE RETINĂ

În mod frecvent, tulburările de vedere sunt asociate cu afecţiunile care se pot corecta, în general, prin purtarea de ochelari sau lentile de contact.
Cu toate acestea există și alte afecţiuni cu incindenţă mai mică ce pot duce la pierderea totală a vederii în ochiul afectat și necesită tratamente mai complexe ce se pot desfășura pe perioade mai îndelungate.
Una dintre aceste afecţiuni este dezlipirea de retină a cărui factor principal de risc este reprezentat de rupturi sau leziuni la nivelul ţesutului retinei care în final duc la dezlipirea ei.
Cu toate acestea, nu toate rupturile de retină duc în mod obligatoriu și la dezlipirea ei, incidenţa acesteia fiind relativ scăzută (1 caz la 10.000 anual), factorii de risc asociaţi fiind si alte afecţiuni oftalmologice, operaţia de cataractă sau trauma fizice ale ochiului.
Dezlipirea de retină poate avea loc la orice vârstă, însă este mai comună la persoanele de peste 40 de ani care asociază miopie severă (datorită formei modificate a globului ocular) sau la persoanele care au avut intervenţii chirurgicale pentru tratamentul cataractei.
Retina este ţesutul fotosensibil care căptușește suprafaţa internă a globului ocular și care transmite impulsul luminos către nervul optic care, la rândul său, duce informaţia mai departe către creier pentru a fi interpretată la nivelul ariei corticale corespunzătoare. În situaţia dezlipirii de retină, aceasta este ridicată sau dislocată din poziţia sa normală, funcţia sa putând fi compromisă fără tratamentul necesar timpuriu.
Dezlipirea de retină are loc sub acţiunea unor diverse mecanisme ce provoacă pierderea aderenţei dintre ţesutul retinei ce conţine terminaţiile nervoase (neuroepiteliu) și epiteliul pigmentar ce se află la exterior.
Există 3 tipuri de mecanisme ce provoacă dezlipirea de retină:
Dezlipirea de retină regmatogenă
Este cauzată de apariţia unei perforaţii sau rupturi la nivelul retinei ce permite acumularea de lichid între cele două foiţe ale retinei, și astfel la dezlipirea ei de epiteliul pigmentar. Acest tip de mecansim al dezlipirii de retină este cel mai comun.
Dezlipirea de retină
prin tracţiune
Acest tip este cauzat de ţesut cicatriceal sau de neoformaţie de pe suprafaţa internă a retinei și apare ca și consecinţă a unor traumatisme sau inflamaţii. Dezlipirea retinei are loc prin contracţia acestui ţesut ce poate duce la desprinderea ei de epiteliul pigmentar.
Dezlipirea de retină exsudativă
Apare frecvent din cauze idiopatice, vasculare, inflamaţii, tumori sau afecţiuni hematologice și se manifestă prin bombarea suprafeţei retinei datorită acumulării de lichid (exsudat), însă fără ca retina să prezinte rupturi sau perforaţii.
Simptomele dezlipirii de retină
• Apariţia de fosfene (senzaţii luminoase scurte),

• Miodezopsii (pete, umbre sau filamente ce plutesc in câmpul vizual),

• Senzaţia de ochi împăienjeniţi - aceste simptome pot apărea cu frecvenţă din ce în ce mai crescută și pot progresa până la modificări care apar la nivelul câmpului vizual

• Apariţia unui văl negru, sau a unei suprafeţe întunecate in câmpul vizual și pierderea acuităţii vizuale în ochiul respectiv.
! Apariţia unei umbre întunecate în vederea periferică ce progresează către vederea centrală, impresia de văl negru în câmpul vizual, linii drepte (precum cele ale pereţilor sau drumurilor) care apar brusc curbate (test Amsler grid pozitiv), și orice pierdere a acuităţii vederii centrale, toate acestea pot conduce către un diagnostic de dezlipire de retină.
! Apariţia fosfenelor sau miodezopsiilor (senzaţie puternică de lumină sau pete care plutesc în câmpul vizual) sunt simptome care pot semnala dezlipirea de retină sau alte afecţiuni oftalmologice, de aceea consultul nu trebuie amânat, un diagnostic timpuriu poate duce la tratarea acestora cu succes.
Un dignostic corect determinat din timp poate crește considerabil șansele de recuperare a vederii, în special dacă retina este reatașată înainte ca macula sau regiunea centrală a retinei să fie afectată.
Intervenţia chirurgicală pentru reatașarea retinei de obicei are rată mare de succes, însă de multe ori pot fi necesare mai multe intervenţii. Odată ce retina este reatașată, vederea se îmbunătăţește și mai apoi se stabilizează, însă cu toate acestea, reatașarea propriu-zisă a retinei nu garantează recuperarea totală a vederii. Abilitatea de a citi după intervenţia chirurgicală depinde foarte mult de gradul de afectare al maculei, dacă a fost dezlipită sau nu, timpul cât a fost afectată, și dacă în urma dezlipirii sau a intevenţiei chirurgicale a apărut ţesut cicatriceal.
Tratamentul pentru dezlipirea de retină
Poate fi abordat in diferite feluri, în funcţie particularităţi și simptomatologie.

Perforaţiile sau rupturile de retină pot fi tratate prin terapie cu laser sau crioterapie pentru a preveni detașarea completă a retinei.
Există mai mulţi factori ce determină felul în care rupturile sau perforaţiile de retină pot fi tratate, aceștia incluzând tipul și locaţia rupturii, dacă a existat tracţiune asupra retinei sau dacă a existat hemoragie, precum și asocierea cu alţi factori de risc menţionaţi anterior.
Pentru detașarea propriu-zisă a retinei, există 3 tipuri de intervenţii chirurgicale
Vitrectomia
Se utilizează în cazul perforaţiilor majore ale retinei, procedeul constând în îndepărtarea corpului vitros din globul ocular și a înlocuirii sale cu soluţie salină.
Cerclajul scleral
Constă în plasarea unei benzi de silicon în jurul globului ocular pentru a crea compresie și a menţine retina fixă. Această banda nu este vizibilă și poate rămâne permanent atașată, pentru inchiderea leziunilor retiniene fiind necesar tratament cu laser, diatermie sau crioterapie Rata de succes a acestei intervenţii este de până la 95%.
Retinopexia pneumatică
Este un procedeu utilizat în cazul rupturilor mici ale retinei, laserul sau criopexia fiind utilizate pentru a închide leziunile existente iar mai apoi în corpul vitros este injectată o cantitate de gaz ce are rolul de a repoziţiona retina.

Cantitatea de gaz va fi eventual absorbită și înlocuită cu sistemul natural de irigare al ochiului.

Pentru a obţine efectul dorit, această procedură necesită ca în perioada postoperatorie poziţionarea capului pacientului să fie în așa fel încât să privească în jos, pentru ca bula de gaz să se poată ridica, iar leziunea retiniană să se poată închide.