CUM VEZI VIITORUL?

Cum arată viitorul nu putem ști exact, dar obișnuim să-l visăm cu ochii deschiși…
Iar la început de an toţi vedem un viitor mai bun, însă ne mai interesează și cât de bine îl vom vedea atunci când va veni...
Deci dacă vrei să vezi viitorul bine, ai în primul rând grijă de ochii tăi!
Ca și noi, ochii trăiesc clipa din plin și ajung la o vârstă la care experienţele adunate se simt.
Mediul, alimentaţia, stilul de viaţă – toate pot avea impact asupra condiţiei de sănătate a organismului, cu implicare directă sau indirectă în sănătatea vederii.
Nu doar trecerea timpului influenţează sănătatea ochilor, “obiceiurile nesănătoase" și alimentaţia pot fi la fel “influente”.
Obezitatea în sine nu prezintă neapărat un factor de risc pentru anumite afecţiuni oculare, ci mai degrabă pentru alte boli care pot avea impact şi asupra sănătaţii ochilor - cele mai comune fiind hipertensiunea arterială, diabetul tip II, boli cardiovasculare sau accidentul vascular cerebral.

Dar printre complicaţiile obezităţii care pot afecta vederea se numără ocluzia vasculară retiniană,
retinopatia diabetică, afecţiuni asociate accidentului vascular cerebral.

Pentru a minimiza riscul de a le dezvolta e important să ştim cum să scăpăm de kilogramele în plus şi să menţinem o greutate sănătoasă
Fiecare an și anotimpurile lui - vară, toamnă, iarnă - aduc experienţe “de neuitat” inclusiv pentru ochii noștri, care “odată cu vârsta” se pot resimţi.
De la soare la retină e cale lungă, dar mii de zile petrecute în bătaia razelor UV nu sunt de colo pentru pata galbenă a retinei - rezervorul cu pigment care absoarbe radiaţiile din lumina soarelui și care se epuizează în timp, putând fi sintetizat doar pe cale alimentară…

La fel și cristalinul (lenila ochiului), care se oxidează de-a lungul anilor, riscând să se opacizeze într-o măsură care afectează în mod direct vederea…

Sau calitatea lacrimilor, care scade în timp - stratul uleios având ne voie de un plus de acizi grași Omega-3 pentru a ţine departe simptomatologia ochilor uscaţi (provocată de evaporarea prematură a lacrimilor, de exemplu).
În ceea ce priveşte nutriţia echilibrată, suntem de acord că e esenţială pentru menţinerea stării de sănătate generală...
Dar aceasta nu primeşte atenţia cuvenită decât la instalarea obezităţii sau, în multe cazuri, expunerea la riscuri adiacente.
Vorbim adesea despre pigmenti, antioxidanţi, vitamine, minerale şi alte substante care ne aduc beneficii nebănuite pentru sănătatea ochilor. Care este oare menirea lor, şi de ce nuanţele lor simple ne încântă în primul rând privirea, iar apoi toate celelalte simţuri? Ce se ascunde sub coaja unor fructe atât de mici şi gingaşe şi ne îndeamnă să le incercăm iar şi iar? Spunem iar şi iar, pentru că ne referim la lucruri care ne-au intrat în obişnuinţă deja, adică gesturile mici pe care le facem şi ne sunt dragi “ca lumina ochilor”. Extrem de important este de asemenea sa înţelegem cat de nepreţuite sunt aceste gesturi pentru sănătatea ochilor, şi nu numai, în contextul în care le facem conştient şi informat cu privire la afecţiunile pe care dorim să le evităm.
Anumite afecţiuni oculare nu pot fi influenţate de nutriţie, însă există dovezi că, pentru unele dintre ele, alimentaţia poate fi importantă în funcţie de diagnosticul iniţial pus de medicul oftalmolog.
Există 2 forme de degenerescenţă maculară, ambele forme afectează, în general doar un ochi, însă, cu timpul va aparea în cele din urmă şi la celălalt.
Degenerescenţa maculară nu duce la pierderea completă a vederii, întrucât nu afectează şi vederea periferică.
Se manifestă prin deteriorarea vederii centrale, adică a celulelor din partea centrală a retinei, care este responsabilă pentru vederea detaliilor în activităţi ca cititul sau recunoaşterea feţelor.
Degenerescenţa maculară uscată
Apare în 90% dintre cazuri, se instalează treptat şi nu se manifestă cu pierderea severă a vederii. În această formă, celulele şi vasele de sânge din interiorul maculei se vor distruge şi vor forma depozite hipertrofice (drusen) în partea posterioară a ochiului, acest lucru împedicând transmiterea imaginii către creier, iar vederea centrală devine mai slabă sau mai înceţoşată.
Degenerescenţa maculară umedă
De obicei se instalează când forma nonexudativă este preexistentă, poate produce leziuni permanente ale maculei într-o perioadă mult mai scurtă, de ordinul lunilor sau al saptămânilor. Se manifestă prin formarea unor noi vase de sânge care sunt fragile şi care sângerează distrugând macula, de asemenea vor produce şi deplasarea ei, afectând vederea centrală.
Principalul factor de risc pentru degenerescenţa maculară este înaintarea în vârstă, iar expunerea organismului în timp la poluare, nutriţie neadecvată, fum de ţigară, duce la formarea de radicali liberi ce cauzează afectare celulară în toate celulele corpului, inclusiv a celulelor maculei.

Antioxidanţii acţionează tocmai în sensul contracarării acestor efecte şi întârzie procesele de îmbătrânire celulară. În ceea ce priveşte aportul de antioxidanţi, este cunoscut faptul că vitamina A (care este sintetizată din beta-caroten, sursă provenită din alimentaţie), împreună cu vitaminele C şi E, şi alte elemente ca zincul, luteina şi zeaxantina, pigmenţi care se regăsesc şi în structura maculei, sunt importante pentru menţinerea susţinerii funcţionării celulelor şi încetinirea degradării lor.
Cea mai comună variantă a cataractei este cea legată de înaintarea în vârstă.
Se manifestă prin opacifierea progresivă a cristalinului (lentila ochiului) şi creşterea durităţii sale, proces influenţat de imbătrânirea fiziologică, si are ca factori de risc expunerea la raze UV, ereditatea şi unele medicamente.
Deşi nu există dovezi clare că anumite substanţe provenite prin aportul nutritiv previn în totalitate cataracta legată de înaintarea în vârstă, o dietă bogată în antioxidanţi poate scădea riscul de apariţie, şi incetinesc dezvoltarea ei.
În afară de asta, o alimentaţie variată în care sunt prezente vitamine din grupul B (în special vitaminele B1 şi B3), vitamina A, şi luteina, contribuie şi la starea generală de sănătate organismului.
Pe lângă aportul provenit din alimentaţie, există şi alte substanţe care se prescriu ca suplimente, însă numai la recomandarea medicului oftalmolog în funcţie de diagnosticul determinat.
Problemă oftalmologică foarte întalnită, cauzată de calitatea lacrimilor secretate de glandele lacrimale.
Principalele cauze responsabile pentru acest sindrom sunt procesul natural de îmbătrânire, odată cu scăderea concentraţiei lipidelor din lacrimi.
Afecţiunea este mai comună la femei din cauza schimbărilor hormonale din perioada menopauzei...
Alţi factori de risc mai sunt fumul de ţigară, aerul condiţionat, condiţiile climatice, petrecerea unor perioade îndelungate în faţa televizorului sau a calculatorului.
Alţi factori de risc mai sunt fumul de ţigară, aerul condiţionat, condiţiile climatice, petrecerea unor perioade îndelungate în faţa televizorului sau a calculatorului.

De asemenea, sindromul de ochi uscat poate apărea în urma tratementelor cu diverse medicamente, sau secundar afecţiunilor tiroidei, bolii Parkinson, sindromului Sjögren, sau deficienţei de vitamina A.
Studii clinice au demonstrat că aportul de acizi graşi Omega-3 poate avea efecte pozitive asupra simptomelor sindromului de ochi uscat, sursa cea mai la îndemână fiind peştele (hering, macro, somon, sardine, pastrăv sau ton).
De asemenea acizii graşi omega 3 sunt prezenţi şi în seminţele de in, seminţele de chia, uleiul de rapiţă, sau preparatele pe baza de soia ca şi tofu.
4. Retinopatia
(retinita)
pigmentară
În scopul încetinirii bolii, se recomandă o dietă ce cuprinde vitaminele A şi E, iar dacă aportul este provenit din suplimente alimentare, este important ca ele sa fie recomandate de medicul oftalmolog, astfel încât dozajul să fie unul corespunzător.
Tulburare a celulelor vizuale care sunt responsabile cu vederea diurnă (celulele cu bastonaşe) - transmisă genetic (autozomal dominant, autozomal recesiv sau X-linkat).
Afecţiunea se diagnostichează cel mai adesea la adultul tânăr, dar poate aparea oricând in copilărie, până la vârsta de 50 de ani.
Se manifestă prin dificultatea vederii la lumină slabă sau în întuneric, acuitatea vizuală este de asemenea redusă în aceste condiţii, iar câmpul vizual este redus treptat, fiind afectată vederea periferică, cea centrală rămânând constantă mai mult timp.

Evoluţia bolii duce, în timp, la pierderea vederii centrale şi a celei colorate. Modificările apărute pe suprafaţa retinei sunt sub forma unor arii depigmentate şi a unor atrofii ale epiteliului pigmentar, câmpul vizual prezintă aspect tubular iar simţul cromatic este afectat la început pe nuanţele albastru-galben şi mai apoi roşu-verde.
Modificările apărute pe suprafaţa retinei sunt sub forma unor arii depigmentate şi a unor atrofii ale epiteliului pigmentar, câmpul vizual prezintă aspect tubular iar simţul cromatic este afectat la început pe nuanţele albastru-galben şi mai apoi roşu-verde.

În scopul încetinirii bolii, se recomandă o dietă ce cuprinde vitaminele A şi E, iar dacă aportul este provenit din suplimente alimentare, este important ca ele sa fie recomandate de medicul oftalmolog, astfel încât dozajul să fie unul corespunzător.
Reprezintă întreruperea circulaţiei sângelui la un anumit nivel în structura venelor sau arterelor retiniene.
Manifestarea acestei boli este caracterizată de scăderea vederii, ce survine brusc şi fără durere, afectând de obicei un singur ochi, şi care poate poate merge până la absenţa totală a senzaţiei de lumină.
Se produce asemănator mecanismelor infarctului miocardic şi accidentului vascular cerebral... Este important de reţinut faptul că orice întrerupere bruscă a vederii, nedureroasă şi care nu revine în cateva minute de la apariţie, este un semn alarmant şi necesită prezentarea de urgenţă la medical oftalmolog.
Scăderea vederii poate fi uneori precedată de amauroză fugace, şi se manifestă prin pierderea bruscă şi tranzitorie a vederii la un ochi, “ca un văl negru ce coboară pe ochi”, urmată apoi de revenirea sa integrală.
Cauza principală pentru aceasta este reprezentată de migrarea unui embol sau a unui trombus la nivelul arterei centrale a retinei, sau un spasm vascular.

Amauroza fugace reprezintă un semnal îngrijorător şi poate însemna un viitor accident vascular ocular sau cerebral şi de aceea se recomandă şi consultul cardiologic.
Adesea ocluzia vaselor retiniene poate fi produsă şi de ateroscleroză, care, prin prezenţa placilor de aterom din lumenul vascular, îngustează şi reduc suprafaţa prin care trece fluxul sanguin, putând obstrucţiona total circulaţia către retină.
Prezenţa hipertensiunii arteriale, împreună cu nivelurile crescute ale colesterolului, diabetul, fumatul şi supraponderabilitatea, toate duc la creşterea riscului unei ocluzii de vase retiniene sau de accident vascular cerebral, care, de asemenea poate duce la afecţiuni grave ale vederii.
Deoarece venele şi arterele retiniene se află in proximitate imediată, adesea se întamplă ca din cauza aterosclerozei unei artere aceasta să comprime şi vena retiniană, ceea ce duce de asemenea la obstruarea fluxului sanguin şi la pierderea vederii respectivului ochi.
Pentru micşorarea acestor expuneri, este importantă o dietă echilibrată, cu niveluri scăzute de grăsimi saturate, pierderea în greutate, în cazul obezităţii, adoptarea unui stil de viaţa în care este inclusă activitatea fizică regulată şi reducerea consumului de alcool precum şi oprirea fumatului.
Pe lângă factorii mediu-timp și alimentaţie, spuneam că sănătatea vederii poate fi influenţată și de “obiceiurile nesănătoase” specifice stilului de viaţă tot mai modern…
Zecile de ore petrecute săptămânal, fără suficiente pauze, cu ochii pe monitoare, pe telefoane, pe becuri, în spaţii închise, pot avea un impact negativ asupra ochilor și a organismului...
O pereche de ochelari de soare sau de protecţie în faţa monitoarelor ori pe pârtie, o alimentaţie corespunzătoare și mai multă grijă faţă de propriul program sunt lucrurile care ne stau în putere pentru a susţine sănătatea vederii pe termen lung. Iar vizita la oftalmolog nu ar trebui să lipsească de pe lista lui 2017… La fel cum sănătatea vederii ar trebui să fie printre cele mai importante obiective setate pentru acest an și pentru viitor.