CÂND OCHII OBOSESC

Ochii sunt ca noi – au aceleași job-uri, se simt inghesuiţi în spaţii închise, se încordează până obosesc în faţa ecranelor și au nevoie de pauze de relaxare... Și de recuperare cu alimente care combat efectele stilului de viaţă supra-solicitant pentru ei și pentru noi.
Pentru zilele noastre, aceste simptome apar cel mai frecvent după lucrul la calculator sau după expunerea la alte tipuri de ecrane, cum ar fi cele ale tabletelor sau telefoanelor, oboseala ochilor fiind însoţită și de alte manifestări, cum ar fi senzaţia de ochi uscat sau de mâncărimi oculare, ceea ce ne poate determina să închidem frecvent câte un ochi, în încercarea de a diminua disconfortul.
De multe ori încețoșarea privirii și vederea dublă cu toate că provoacă o stare generală proastă, pot deveni niște manifestări foarte frecvente prin natura activităților pe care le avem, astfel că ne pot crea dificultăți în ducerea lor la bun sfârșit și ne pot lipsi de randament și de timpul pe care l-am putea petrece făcând altceva.

În timp ce ne concentrăm pe o activitate ce ne solicită din punct de vedere vizual, ca de exemplu cititul sau lucrul prelungit în fața unui ecran, mușchiul ciliar se află într-o stare permanentă de tensiune.
ASTENOPIA ACOMODATIVĂ
Oboseala ochilor sau astenopia acomodativă este o problemă ce se manifestă prin simptome nespecifce cum ar fi durerile de cap sau încețoșarea vederii după un anumit interval de solicitare al ochilor prin lectură sau concentrarea privirii într-un singur punct.
Acesta este un mușchi circular, ce înconjoră stratul vascular al ochiului și are rolul de a controla acomodarea vederii la diferite distanțe și a ne asigura o imagine clară pe retină. Acomodarea are loc prin bombarea sau aplatizarea cristalinului, acesta fiind de fapt lentila ochiului care facilitează intrarea și concentrarea luminii, prin mărirea sau micșorarea distanței focale odată cu contracția sau relaxarea mușchiului ciliar. Acest lucru nu trebuie confundat cu modificarea diametrului pupilei care are rolul de a regla cantitatea de lumină ce pătrunde în ochi și care este controlată de o altă pereche de mușchi.
Starea permanentă de tensiune a mușchiului ciliar poate provoca iritiația și disconfortul ocular pe care de cele mai multe ori îl simţim și care ne creează necesitatea de a privi pe fereastră sau de a închide ochii pentru câteva secunde, dându-i un răgaz să se relaxeze.
În patologia întâlnită în rândul celor care stau ore în șir în fața calculatorului se regăsește și sindromul privitului la calculator, acesta manifestându-se prin dureri de cap,ochi înroșiți și usturime, vedere încețoșată, dureri cervicale, oboseala și ucăciunea ochilor, vertij sau amețeli și poliopie.
Aceste simptome sunt în general agravate de condițiile improprii de iluminare (lumină prea puternică sau reflectată), sau de expunerea la curenți de aer prin gurile de aerisire, sisteme de climatizare sau ventilatoare.
senzaţia de ochi uscat reprezintă o problemă majoră a celor care suferă în urma privitului la calculator datorită faptului că în tot acest timp, clipesc mult mai rar decât în mod normal, aceast lucru putând fi combătut prin folosirea lacrimilor artificiale.
Stresul ocular ce survine în urma statului în fața unui monitor se datorează în special faptului că literele de pe ecran au o luminozitate și o structură diferită de cele scrise pe hârtie, ochiul fiind permanent nevoit să focalizeze imaginea.
Lumina albastră emisă de ecranele computerelor, tabletelor sau telefoanelor solicită și ea ochii, putând duce la insomnii, fotofobie și migrene.
Tabloul simptomatic al astenopiei determină și gravitatea sindromului privitului la calculator, pentru cei la care cele două se intersectează fiind esenţială o rutină de relaxare și odihnă a ochilor chiar și în timpul lucrului, pentru a nu agrava simptomele.
Pentru prevenirea senzaţiei de ochi uscat este recomandat clipitul conștient la intervale de timp mai dese pentru a reînnoi filmul lacrimal protector al ochilor și privitul pe geam la un obiect îndepărtat sau la cer, pentru a relaxa mușchii ciliari.

Intervalul de timp recomandat pentru a face acest lucru este după 20 de minute de activitate ce ne solicită ochii să privim un obiect care se află la o depărtare de 6 metri pentru 20 de secunde, sau pur și simplu să închidem ochii.
Alte măsuri de prevenție a astenopiei acomodative sunt pauzele de la activități care ne solicită ochii, fără să așteptăm ca semnele de oboseală să-și facă apariția.
Eliminarea surselor de lumină puternică din încăpere sau chiar să dăm ragaz ochilor să se odihnească în întuneric.
Starea de concentrare permanentă pe care o putem avea atunci când suntem foarte atenți la ce activitate desfășurăm, poate accentua simptomele astenopiei, de aceea este important să luăm pauze, de asemenea și compresele reci pot ameliora starea de încordare și solicitare a ochilor.